STUDIU. Cercetătorii contrazic ipoteza „Efectului Mozart” asupra dezvoltării copiilor

STUDIU. Cercetătorii contrazic ipoteza Efectului Mozart asupra dezvoltării copiilor
Publicat: 13/12/2013, 09:12
Actualizat: 30/07/2014, 01:28

Cercetătorii de la Universitatea Harvard au realizat recent o cercetare ale cărei rezultate contrazic celebra teorie a „Efectului Mozart”, potrivit căreia muzica celebrului compozitor austriac ar avea efecte benefice asupra dezvoltării creierului și inteligenței copiilor în primii ani de viață, scrie Daily Mail.

Deși 80% dintre adulți cred în influența pe care muzica clasică o are în stimularea gândirii celor mici, specialiștii susțin acum că totul este doar un mit. Astfel, copiii care cresc ascultând muzică clasică sau învață să cânte la un instrument nu vor fi neapărat mai inteligenți decât ceilalți.

„Chiar și în comunitatea oamenilor de știință există această credință generală, că muzica este importantă în ceea ce privește motivația extrinsecă”, a explicat psihologul Samuel Mehr. „Dar sunt prea puține dovezi pentru a susține ideea că muzica clasică ajută la dezvoltarea cognitivă”, a continuat el.

Pentru a ajunge la aceste concluzii, grupul condus de dr. Mehr a organizat o serie de experimente în cadrul cărora au analizat comportamentul și dezvoltarea mai multor grupuri de copii, dar și de adulți. În vreme ce unii dintre participanții la studiu au primit lecții de muzică, alții au primit lecții de artă, iar alți au fost testați pur și simplu.

„Au fost observate mici diferențe între performanțele unor grupuri, însă niciuna dintre acestea nu a fost suficient de puternică pentru a fi luată în considerare”, a arătat dr. Mehr. „Chiar și atunci când am folosit cele mai bune instrumente de analiză pe care le avem, efectele nu au putut fi observate”, a adăugat acesta.

Totuși, psihologul a subliniat că rezultatele acestei cercetări nu trebuie interpretate ca pe un îndemn pentru ca părinții să-și retragă copiii de la cursurile sau școlile de muzică.

„Fiecare cultură din lume are propria muzică, inclusiv muzică pentru copii. Muzica vorbește despre ce înseamnă să fii om, ar fi o nebunie să nu îi învățăm pe copiii noștri să cânte”, a cochis Samuel Mehr.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Nu este un banc! Acești doi soți au găsit lampa lui Aladdin! Care au fost...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Cine este Andrei, bărbatul de doar 37 de ani care s-a aruncat de pe podul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Chişinăul sfidează Moscova printr-un acord de securitate cu UE. R. Moldova va fi inclusă în...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
TAXA care DISPARE definitiv din România. Iohannis a promulgat legea marți, 14 mai
Filmul care face furori pe Netflix. Povestea e inspirată din realitate
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Mit sau adevăr: durerile de cap cauzate de presiune înainte de o furtună sunt reale?
×